Legenda Mănăstirii Sângeap

de Dan Hașdean

I

În inima pădurii, la umbra unui fag,

Se-oprește obosit călugărul pribeag.

Bea din ploscă apă, setea își alungă,

E vlăguit de vreme și de cale lungă.

Privind peste poiană, a firului cărare,

O clipă de-ațipire și-un un înger îi apare.

Îi face semn cu-aripa, o piatră îi arată

Se-nalț-apoi spre cer, dispare de îndată.

Călugărul tresare, privește ca buimac

Spre locul din poiană de înger arătat.

În mijlocul poienii, pe un colț de stâncă,

Crucea cea creștină săpată-n ea, adâncă.

Cercetează locul, pe-aici mereu trecuse,

Semnul de pe piatră nici că îl văzuse.

Pornește de îndată înspre mănăstire,

Celorlalți călugări să le dea de știre.

Se-n torc împreună, cam după amiază,

Privesc semnul crucii și se minunează:

– Ce loc frumos pentru o zidire,

Loc de rugăciune și de mânăstire!

Chiar a doua zi, starețul dă fuga,

Să se-nfățișeze la domnitorul Iuga.

– Măria Ta, semn divin, îndoieli nu-ncap,

Într-o poiană mândră, a dealului Sângeap.

De voiești prin milă, și prin dărnicie

Să-nălțăm loc sfânt, pentru veșnicie.

Se-nvoiește Iuga, dă poruncă-n dată,

Năzuind că astfel de-ologire scapă.

Carele cu piatră din osii scârțâind,

Meșteri pricepuți din patru zări venind,

Călugări ca și calfe, oameni de prin sate,

Copiii cârând apă, femei gătind bucate,

Cu toți uniți, ca-ntr-un singur gând,

Fără de odihnă, ziduri ridicând.

Sfânt altar spre răsărit, întru pomenire,

Starețul adună bani pentru o Psaltire,

Clopot de aramă, fără stricăciune,

Dăngănind frumos, chemând la rugăciune.

Astfel împliniră semnul, de înger arătat

Construind lăcașul fără de păcat.

 

II

Trecut-a vreme peste mănăstire,

Valuri de schimbări peste omenire,

Secole de-a valma, necazuri mari și mici,

Marele Război ajunge și aici.

Vitregia vremii oameni-a gonit,

Nevoiți să plece, aiurea au pribegit,

Lăsând în urma lor casele plângând,

Din curtea mănăstirii, biserica veghind.

Hoardele barbare, cu steauă roșă-n frunte

După alți dușmani veniți, ca să îi înfrunte,

Spundu-le tovarăși de la mic la mare,

Prăduit-au tot ce le-a ieșit în cale.

Găuri în pereți, comori căutând,

Adunând în tolbe, de milă neștiind,

În curtea mănăstirii, cartiruind netrebnici,

Totul pângărind, gonindu-i pe nevolnici.

În loc să-și scoată căciulile kazace,

În lăcașul sfânt au prins dezmăț a face.

În fața icoanelor și-al chipului Iisus,

Caii, de dârlogi, pe dată au adus.

Blestem peste loc sfânt, pângărit de hoardă!

Dumnezeu, lăsând o lacrimă să cadă,

A hotârăt ca locul, așa batjocorit,

Să fie dărâmat și ras de pe pământ.

Într-un coșmar de votkă, un căpitan urât,

Strigând davai! într-una, pe dat-a hotărât,

Din ziduri ca să facă piatră pentru drum

Și din tot ce-i lemn, să rămână scrum.

A doua zi în zori, mai marele venind,

Îngrozit la culme, ruinile văzând,

C-un glonț  în frunte, viața i-a curmat,

Mort peste ruine, acolo l-a lăsat.

 

III

 

Jumatea unui veac a trebuit să treacă

Pân’ ce un alt călugăr popas aici să facă.

Pădurea e tăiată, fagii nu mai sunt,

Nici poiana dragă, nici lăcașul sfânt.

Au mai rămas doar pietre, o movilă,

E cuprins de jale și de multă milă.

Hotărât, el face troiță-n amintire,

Pentru tot ce-a fost ca mândră mănăstire.

De sub brațul troiței, trist și abătut,

Zărește în zare, mult spre răsărit,

Dealul Basaraba, cam tot atât de mare,

Loc de adunare în zi de sărbătoare.

Pe cer, era un singur nour alburiu

Ce-ndată luă forma unui îngeraș zglobiu.

Cu aripa întinsă, parcă cu cea dreaptă,

Poiana de pe coastă, omului i-arată.

Aleargă preasfințitul dincolo de sat

Prin pădurea deasă ca’tă neîncetat.

De pe culme zarea o scrutează,

Locul îl găsește și se minunează.

Aduce vestea mare în fața tuturor,

Vin oameni simpli, preoți un sobor,

Sunt convinși că locul, unde veneau ades,

Pentru mănăstire-i de Dumnezeu ales.

Pornesc, a doua oară, întru a zidi

Vechea mănăstire pentru a cinsti.

Și truda lor nu e deloc degeaba,

Se va numi lăcașul… Sângeap-Basaraba.

Atena, 17 iul 2014

Note:

Domnitorul Iuga cel Olog a ctitorit Mănăstirea Sângeap în 1399

A fost dinamitată de ruși în 1944.

Clopotele bisericii din vechea mănăstire sunt astăzi la biserica din Pârcovaci (sat vecin cu Sticlăria).

Construcția noii mănăstiri, pe noul amplasament de pe dealul Basaraba, a pornit în 1998. Până atunci, poiana era loc de petrecere in zile de sărbătoare.